Halloween-ul este o sărbătoare mult așteptată de copii și nu numai, anual se sărbătorește în fiecare an pe 31 octombrie și este una dintre cele mai vechi tradiții, oamenii îmbinând simboluri, activități ce au traversat secolele și-au unit comunități, cu scopul de a celebra strămoșii. Din dorința de a alunga spiritele rele tinerii se costumau purtând măști care să le sperie. Un alt simbol foarte cunoscut de Halloween este dovleacul sculptat ce simbolizeaza felinarul lui Jack, cel care a reușit să-l păcălească pe diavol, dar al cărui suflet a rămas să rătăcească pe pământ ajutat doar de lumina acestui felinar improvizat. Mai jos îți voi prezenta câteva idei simple și necostisitoare, atât că timp cât și financiar, ar putea da un nou aspect obiectelor pe care le aveți deja la îndemână.

Folosește dovlecii inspaimantatori

Felinarele făcute din dovleac sunt accesoriile nelipsite la petrecerea de Halloween, prin urmare cumpără dovleci de diferite dimensiuni și pune-i și pe cei mici la lucru manual. Nu este foarte greu de făcut, cu un cuțit și o lingură poți tăia capacul, iar cu lingură să scobesti toată pulpă dovleacului și semințele, iar de aici totul este și mai simplu, poți să-ți folosești imaginația, sau poți folosii o foaie printata și lipită de dovleac și poți trasă liniile. Când ai terminat pune o lumânare în mijloc și gata dovleacul, poți așeza mai mulți la intrare în casă.

Accesorizeaza ușa și geamurile  

O decorațiune spectaculoasă este pânză de păianjen pe ușa, iar la geamuri  poți folosii ghirlande sau coronițe înspăimântătoare, cearșafuri găurite, păianjeni făcuți din hârtie neagră și tot ce îți trece prin cap și este înspăimântător. Pentru pânză de păianjeni poți folosii bandă adezivă albă și lipită pe ușa exact cum arată una, iar păianjenii dacă nu ai așa multă imaginație și nu ești bun la lucru manual îi poți cumpără și lipii pe ușa cum crezi că arată mai bine.

 Interiorul casei este și el important

Nici un Halloween, nu este Halloween fără fantome, dacă ai oglinzi cu atât mai înfricoșător, poți lipii din hârtie adezivă de culoare albă o formă de fantomă. Vaza cu flori înfricoșătoare, pentru a realiza această simplă decorațiune trebuie să sculptezi un dovleac. Decupează creștetul și scoate afară pulpă. Acum vaza ta de Halloween este gata, însă dacă dorești să îi conferi un efect și mai înfricoșător poți să o sculptezi exact că în cazul unui felinar. Adaugă câteva flori negre din plastic, poate chiar și trandafiri criogenati de culoare neagră și efectul va fi garantat. Există multe alte idei precum : o cutie poate devenii o piatră funerară sau chiar chipul lui Frankenstein, Gălețile, borcanele și sticlele pot fi pictate cu chipuri de monștrii.

În zilele noastre, atmosfera sărbătorii se reflectă încă în costume de monștri și decorațiuni înspăimântătoare. Mai este foarte puțin timp până la Halloween, iar tu îți dorești cu certitudine să îl sărbătorești așa cum se cuvine. Anul acesta poți să te implici mai mult în decorarea casei tale și să creezi chiar tu accesoriile tematice și să economisești și bani și îți vei lua prin surprindere invitații.