Liliacul - floarea de poveste a primăverii

Liliacul este floarea care ne face să zâmbim timp de câteva săptămâni la rând primăvara, trezind emoții în suflet și amintiri tot mai dragi. Cu florile sale intens parfumate, liliacul reușește să ne surprindă toate simțurile și emoțiile. 

Liliacul este o planta decorativa extrem de populară, mai ales în grădini și în casele oamenilor. Florile proaspăt tăiate arată incredibil în vază, fiind o modalitate perfectă pentru a decora locuințele. 

Pe lângă frumusețea aparte și parfum, liliacul are o poveste și o semnificație aparte. Așadar, citește până la final acest articol pentru a cunoaște toate informațiile atunci când dăruiești buchete de flori de liliac. 

Povestea florii de liliac

Povestea florii de liliac își are originile în mitologia greacă, unde se spune că Pan, zeul pădurilor și al campurilor înverzite, se îndrăgostise intens de o nimfa care se numea Syringa. Într-una din zile, când Pan o urmărea prin pădure, nimfa a încercat să scape de avansurile lui și s-a transformat într-un arbust de liliac. Din acest prim liliac, se spune că zeul Pan ar fi fabricat primul nai. 

Planta de liliac 

Liliacul are denumirea științifică Syringa și este un gen care cuprinde 12 specii de plante lemnoase cu flori din familia Oleaceae, fiind înrudit cu iasomia. Cea mai cunoscută specie este cea care crește în mod natural pe dealurile de pe malul Mării Negre, Adriatice și Mediteraneene, priindu-i zonele pietrose cu incaltimi de până la 7 metri. 

Liliacul este foarte ușor de recunoscut mulțumită florilor sale în nuanțe de violet și roz, dar există și specii cu flori de culoare albă sau galbenă. Florile au o baza tubulară, care se deschide în 4 lobi. Frunzele lor au o forma ovală și culoarea verde crud, care accentuează plăcut coloritul florilor și oferă volum întregului copac. 

Semnificația florii de liliac

Liliacul este o plantă care a impresionat încă din cele mai vechi timpuri. De-a lungul istoriei, acesta a reprezentat o sursă nesecată de inspirație pentru mulți artiști precum Vincent Van Gogh și Claude Monet. 

Semnificațiile florilor de liliac sunt diferite de la o zona la alta, astfel:

  • datorită parfumului intens, în unele culturi din vechime liliacul era considerat a fi o floare magică. 

  • în epoca victoriană, liliacul simboliza amintirea unei iubiri sfârșite, iar văduvele purtau adesea liliac pentru a evidenția pierderea suferită. 

  • În Rusia părinții țineau deasupra capului unui nou născut o crenguță de liliac pentru că se considera că așa va avea copilul parte de înțelepciune.

Atunci când vrei să dăruiești buchete de flori de liliac, primul lucru la care te uiți este nuanța florilor. Astfel, în funcție de nuanță, liliacul are următoarele semnificații:

  • liliacul de culoare violet deschis - simbolizează dragostea la început de drum.

  • liliacul alb - simbolizeaza pacea, inocența și puritatea. 

  • liliacul violet purpuriu - simbolizeaza pasiunea și dragostea.

  • liliacul violet închis - simbolizează spiritualitatea. 

  • liliacul violet - simbolizeaza fericirea și liniștea. 

Liliacul este un simbol puternic al dragostei  și al romantismului, așadar alege să-l dăruiesti și tu primăvara aceasta persoanelor dragi.