Cu siguranta ca ai admirat in repetate randuri eleganta trandafirilor, dar te-ai intrebat vreodata ce semnifica diversele nuante in care acestia se regasesc? Se pare ca trandafirii au limbajul lor propriu, iar caracteristici precum numarul sau culoarea le schimba simbolistica. Desi, in mod traditional, trandafirul este asociat cu dragostea, aceasta primeste si alte semnificatii, atribuite in functie de cromatica: Rosu Trandafirii reprezinta expresia inconfundabila a iubirii. De fapt, trandafirii rosii exprima emotii profunde, fie ca este vorba despre dragoste, dorinta sau pasiune. Nu multi stiu ca acestia pot fi de asemenea oferiti in semn de respect, admiratie sau devotament. Un trandafir rosu exprima totodata sentimente precum regretul si poate tine locul unui “imi pare rau!” atunci cand ai gresit fata de cineva drag. Alb Albul este culoarea puritatii, a castitatii si a inocentei. In general, florile albe sunt asociate noilor inceputuri si trannsmit spiritualitate si smerenie. Prin urmare, trandafirii albi reprezinta cea mai sincera dovada a sentimentelor pe care le purtam fata de persoana care ii va primi. Galben Trandafirii galbeni sunt expresia exuberantei. Acestia evoca sentimente de bucurie, emana caldura si parca-ar rosti un “Bun Venit!” plin de energie si de veselie. Trandafirii galbeni sunt ideali pentru a fi oferiti in semn de prietenie, fiind o prima mostra a increderii pe care esti pe cale sa o oferi destinatarului! Roz Trandafirii roz transmit delicateti si blandete si vin ca o dovada a admiratiei si a recunostintei. Acestia denota eleganta si inocenta si reprezinta cadoul perfect pentru o persoana rafinata, pentru care vrei sa iti arati sentimentele de simpatie. Albastru Atingerea imposibilului, ambitia si noile inceputuri -toate pot fi reprezentate printr-un trandafir albastru. Atunci cand alegem o cale nesigura catre ceva ce ne dorim, inima noastra este ghidata de o dorinta prea profunda pentru a fi descrisa in cuvinte. O asemenea emotie poate fi transmisa si printr-un trandafir albastru. Verde Verdele este culoarea armoniei, a opulentei, a fertilitatii. Este, in acelasi timp, o culoare care indica pacea si linistea. Trandafirii verzi pot simboliza cele mai bune ganduri pentru insanatosirea rapida si poate inlocui cele mai frumoase urari pentru un inceput de drum plin de prosperitate. Prin combinarea trandafirilor de mai multe culori, poti crea un buchet de sentimente. De exemplu, un aranjament din trandafiri albi si rosii se traduce intr-un “te iubesc” plin de intensitate. Insa, orice emotie ai vrea sa transmiti, Maison d’Or te poate ajuta, oferindu-ti cele mai deosebite aranjamente din trandafiri criogenati sau proaspeti!